Azi fetele cuminți primesc mierțișoare, albinele de la Mereni

După un mic ocol pe la albinele de la Kultivă, azi am ajuns, conform planificării pe care o făcusem, la albinele de la Mereni. Scopul, bineînteles, prima intervenție de primăvară, verificarea stării familiilor si hrănirea de stimulare cu miere la pungă.

Primavara 2018 Mer

Starea familiilor este in general bună, însă am fost trist să constat ca am pierdut multe familii, cel mai probabil datorita deranjului creat de păsări. La una din familii am găsit regina moartă deși mai erau albine pentru aproximativ o rama și jumătate. Se spune că, în cazul colapsului unei familii, albinele protejează regina pană la ultima, aceasta pierind doar la final. Se spune. De data asta nu a fost așa și am pus asta tot pe seama găinilor care scurmă pe lângă stupi. Probabil ca deranjate din exterior albinele s-au agitat într-atât încât au omorât regina
Asta e, mergem mai departe și ne îngrijim ca celor ramase sa le fie bine…

Primavara 2018 Mer

Nici aici nu am constatat ca albinele să aducă polen, deși m-am jucat puțin urmărind o albină care se chinuia să culeagă ceva polen de pe câteva flori de alun. Probabil în câteva zile vom avea polen, dar asta ține de vreme.

Hranire miere cu polen

Am pus pungile cu miere, de data asta doar miere cristalizată fără polen, pentru că spre deosebire de Pătroaia, unde unde am pus si pastă de polen, aici anticipez că va fi polen din belșug. M-am jucat totuși puțin cu albinele aplicând, pe spetezele ramelor, un amestec de polen cu miere cât să constat pofta lor uriașa și să fac câteva poze plus un filmuleț.

Primăvara în stupină

A venit primăvara și pe meleagurile noastre și mai important de atât, a venit primăvara în stupină. De data asta primăvara calendaristică pare că se suprapune cu ceea ce natura ne-a obișnuit să ne ofere ca semne ale venirii sale.

Albinele de la Stupina.ro

Profitând de faptul că temperaturile sunt destul de ridicate, prielnice zborului albinelor și că albinele au început să iasă zdravăn la zbor, am început și noi activitatea de primăvară. Așa că azi am purces către stupină, nerăbdător să vad albinele și, de ce nu, să primesc câteva înțepături. Deocamdată nu avem multe de făcut, singura activitate întreprinsă a fost verificarea sumară de primăvară a stării coloniilor de albine și aplicarea unei prime hrăniri cu miere sau cu polen și miere.

Conform planului, la prima din stupine am pus, pe lângă turta de miere cristalizată, și o turta de miere cu polen – fiind într-o zonă cu oferta de polen timpurie mult mai mică. La cealaltă vatră, aflată într-o zonă cu păduri pline de flori de primăvară plus alun și corn, am ales să pun albinelor doar miere, anticipând că în 2-3 zile va începe să intre polenul din natură și un surplus de polen acum nu ar mai fi util. Am păstrat bunul obicei și am pregătit albinelor miere cristalizată și polen în amestec cu miere de la rezervă .

Hranire cu miere cristalizata

Dacă în anii trecuți puneam hrană mai devreme, pe la jumătate de februarie, de data asta cea de azi a fost prima intervenție . După ce puneam prima pungă cu miere, pe la sfârșit de februarie-început de martie , puneam și o turtă energo-proteică – miere cu polen. Ca o noutate în acest an , nemaifiind vreme să ofer separat cele două turte, am experimentat o turtă comună . Practic, în aceeași pungă am pus întâi o mică porție de miere cu polen și puțin propolis pudră, apoi am completat cu până la cca. 2 kg de miere cristalizată .
Tot ca o noutate, pungile au fost, de data asta, vidate. Odată aplicate, pungile urmează a fi consumate începând cu amestecul de polen și miere și apoi vor ajunge la mierea cristalizată . După ce am așezat pungile cu miere pe rame, le-am înțepat în câteva locuri pentru a ușura roaderea pungii și accesul rapid al albinelor, la miere din interior. Rămâne să urmăresc dacă am anticipat corect și voi rămâne la această metodă de administrare pentru turtă de miere și turtă de polen.

Albinele de la Stupina.ro

Familiile de albine arată excelent, bine hrănite, vizibil sănătoase și energice ceea ce nu mă miră mai deloc având în vedere că această iarnă a fost ca și inexistentă și albinele nu au întâmpinat perioade dificile datorate iernii. Deși vremea a fost destul de frumoasă și puteam interveni rapid în cuib, nu am verificat decât 2 familii, prin sondaj, unde am constatat că totul e în regulă, ponta fiind bine pornită , existând puiet în toate stadiile pe suprafețe nu foarte mari.

Albinele de la Stupina.ro

M-am mobilizat bine și până seara am reușit să termin cu toți stupii ceea ce m-a bucurat pentru că a doua zi trebuie sa merg și la cea de-a doua stupină.