Micul Apicultor pentru Școala Altfel

Unul din rarele momente în care Simona s-a lasat expusă în online, a coincis cu ziua în care Hanka Visualsa ne-a făcut acest scurt filmuleț de promovare.

Micul Apicultor pentru Școala Altfel

Găzduiți de spatiul din Str. Gazelei 44, al The Legacy Bucharest, cu ocazia unuia din târgurile pentru comunitate, de anul trecut – din 2022 adică, Anca s-a infiltrat nevăzută și pe nesimțite printre noi și invitați reușind să surprindă realitatea, așa cum este ea.

Noi și invitații noștri, cu zâmbete așa cum se întâmplă de fiecare dată.

Deși atelierul MiculApicultor este un atelier experiențial, creat inițial pentru perioada din Săptămâna Altfel/Școala Altfel, din școlile și grădinițele din sistemul public sau privat, am spart barierele și am ajuns și în asemenea spatii primitoare.

Pentru că toata lumea trebuie să cunoască lumea albinelor și a polenizatorilor, și beneficiile pe care acestea ni le aduc.

Și cum altfel am putea face asta cel mai bine, decât la discuții prietenești și pline de voie bună?

Întâlnire comunitară în grădină | Pajiștea și albinele din parc

Scriu acest articol pentru că vreau să te invit la un eveniment special, o întâlnire comunitară, care are loc în această săptămână, în București, în Parcul Natural Văcărești.
În beneficiul albinelor, atât al celor melifere cât și a celor solitare, la începutul anului acesta am demarat un proiect “SuperFain”, despre care acum am vrea sa îți vorbim.

În parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești, care administrează parcul, am amenajat o grădină specială, dedicată albinelor și polenizatorilor sălbatici de pe teritoriul parcului și din jurul acestuia. Grădina este de fapt o pajiște, pe locul unei foste zone degradate a parcului, unde am însămânțat plante iubite de albine.

La doi pași de pajiștea cu plante melifere am găzduit și o parte din familiile de albine salvate de Patrula Albinelor din București, din zone apropiate parcului. Le-am amplasat într-un loc potrivit lor, deocamdată cu acces restrâns, închis publicului, până în momentul în care vom reuși să creștem acceptanța locuitorilor din București la prezenta albinelor. Pentru că, deși de o importanță covârșitoare pentru orice ecosistem sănătos, prezența albinelor în oraș încă este privită cu reținere sau frică, de o parte din oameni.

Despre aceste lucruri aș vrea să îți povestesc, alături de colega mea în ale albinăritului, Nicoleta Marin de la Parcul Natural Văcărești și de Bogdan Mihalache, peisagistul echipei.

Evenimentul are loc pe data de 13 septembrie de la ora 18.00 iar intrarea este liberă.
Te rog doar să anunți participarea printr-un scurt mesaj la contact@LaStupina.ro sau un comentariu la această postare.

Vezi evenimentul pe Facebook

Proiectul ”Grădina dintre bălți” este beneficiar al Programului de Finanțare „Creștem Grădinescu”, organizat de către Institutul de Cercetare în Permacultura din România si sponsorizat de Kaufland Romania și este implementat de Asociația Parcul Natural Văcărești în parteneriat cu Appaps.org – Asociația Pt. Protecția Albinelor și Polenizatorilor Sălbatici

**ATENȚIE**

Fotografiile și imaginile video vor fi folosite de Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) si de APPAPS.ORG pentru a își promova activitățile educative, acestea urmând să fie publicate pe rețelele de socializare.

Prezența dvs. reprezintă acceptul pentru a fi filmat și/sau fotografiat (atât dvs. cât și copilul/copiii) precum și pentru utilizarea materialelor în scopul mai sus menționat.

Orice material foto/video publicat în care apăreți poate fi șters/modificat printr-o solicitare scrisă.

Copiii sunt copii si toți se bucură la fel!

Copiii sunt copii si toți se bucură la fel, indiferent de ce am crede noi adulții.

Aseară mă uitam pe PRO TV, chiar dacă nu mai sunt de multă vreme un un mare fan al televizorului.

E o emisiune vineri seară, Românii Au Talent, cred că știți despre ce-i vorba, nu insist.

Uitându-mă așa… cu un ochi… am prins tocmai când cânta un grup de copii cu dizabilități. Nu am prins foarte mult din ce au făcut ei pe scenă însă important este că am prins finalul.

Și finalul m-a făcut să lăcrimez, Văzând cum se bucurau copiii aceia minunați, de aprecierea publicului. Și lacrimile mele nu erau lacrimi de milă, ci pur și simplu lăcrimăm de bucurie împreună cu ei.

Apoi nu a mai trecut mult și a apărut pe scenă o fetiță, care într-un număr de dans fabulos, m-a ținut cu ochii pironiți în televizor.
Las deoparte frumusețea dansului, a expresivității sale deosebite, însă pur și simplu nu am înțeles cum putea să plutească de-a dreptul în aer, de parcă ar fi fost o filmare cu încetinitorul. Atunci am înțeles la ce se referă expresia ”plutești pe ritmurile dansului”

Și finalul ei m-a făcut să lăcrimez. Bucuria aia imensă, la primirea ”butonului de aur” și sinceritatea specifică unui copil din cuvintele ”Visam, da.. dar nu credeam că o să se întâmple”

Nu știu cum fac cei de la PRO TV de reușesc să producă atâta emoție, dar până la urmă asta e jobul lor… Aseară au fost magicieni cu adevărat.

Eu ce vreau să zic… Copiii sunt aceeași. Și că ochii mei au lăcrimat la fel, și pentru copiii ai căror ochi se bucurau fără să vadă și pentru micuța Ema care s-a ales cu un buton de aur.

Și am vrut să scriu asta, într-un anumit context, pentru că tot aman de câteva zile.

Vreau să va spun că aveți și voi ocazia să va convingeți de miracolul copiilor care sunt pur și simplu copii, indiferent de abilitățile sau dizabilitățile lor.

Mergeți pe 09 și 10 martie în foaierul circului Metropolitan unde veți primi energia a, poate sute de copii care se vor bucura împreună. Copii de toate felurile, vârstele, și talentele, pur și simplu copii.

Ne veți întâlni și pe noi acolo, pentru că vom aduce din nou albinele în mijlocul copiilor.

Mergem cu atelierul „Micul Apicultor” pentru că albinele încep de-acum deplasările prin care transmit semnalul, cu ajutorul nostru, că de la copii avem mari speranțe.
Speranțe că vor reuși să regleze defecțiunile unei lumi pe care le-o lăsăm așa cum este azi.

Și copiii se vor bucura să le vadă în aceeași măsură în care și ele vor transmite bucuria că iată, vine în sfârșit primăvară.

De-ar veni odată primăvara peste toată omenirea să ne putem trezi la o altă viață…

(Acum, înainte să scriu, am căutat pe net și am văzut spectacolul copiilor. Miraculos!)

Ție ce impresie ți-a lăsat emisiune de aseară? Te-ai uitat?
(Stai liniștit, nu trebuie să-mi spui c-ai lăcrimat, dacă te rușinezi…)

Săptămâna asta ne găsiți la MyHive!

Produsele LaStupina.ro la MyHive

Salutare dragi apiprieteni!

Cum vă găsește săptămâna asta, după week-endul prelungit în care am avut cu toții de sărbătorit?
Sperăm că sunteți cu toții plini de energie, dornici să dați piept cu oportunitățile noii săptămâni.

Pentru noi a fost puțin obositor. Dar știți voi… oboseala aia plăcută care îți aduce satisfacții. Am sărbătorit un Andrei al familiei, am sărbătorit un 1 decembrie deosebit dar am și muncit cu spor.

Am muncit pentru că zilele astea ne-am pregătit pentru participarea la un eveniment fain, într-un loc tare drag nouă. Săptămâna asta mergem cu produsele noastre la stupii MyHive. Faceți-vă timp să ne vizitați, vă așteptăm să treceți pe la noi, fie și doar pentru câteva minute. Poate povestim despre ce mai fac albinele iarna, poate despre ce produse este recomandat să consumăm în perioada asta sau orice alte subiecte găsim.

Va așteptăm așadar, pentru următoarele zile în stupii umani din București. Luni, 03 decembrie 2018, ne găsiți în MyHive – Spark, iar în următoarele zile la metroffice și Iride. Dacă aveți nevoie de detalii, sau nu știți cum să ajungeți, scrieți-ne un comentariu, vom răspunde cu mare drag.

Să știți că vă așteptăm cu bunătăți apicole, siropuri și amestecuri energetice și de imunizare, exclusiv din miere și alte produse ale stupului, în combinație cu produse naturale din flora sălbatică. Toate făurite cu drag pentru voi. Desigur că veți găși și mierea și polenul crude, spre a vă da singuri frâu liber creativității apiculinare, noi va putem ajuta doar cu câteva rețete. Dacă doriți, desigur!

Chiar dacă nu ajungeți, nu uitați că mierea, propolisul și polenul de la albine să nu lipsească din alimentația voastră și mai ales a copiilor voștri. Le puteți consuma ca atare sau combinate în atâtea forme încât doar creativitatea voastră să va fie limita.

Săptămâna asta noi va recomandăm Siropul de muguri de brad macerați la rece, în miere.

Urmăriți-ne zilele astea, pentru că vom reveni cu rețeta noastră în câteva zile.


Vă mulțumim că nu uitați să ne răspundeți cu un mic comentariu, sau unul lung 🙂 , după cum vă lasă inima… să dați un like paginii noastre de facebook (dacă nu ați făcut-o deja) pentru a urmări postările noastre, să dați un share acestei postări pentru ca și prietenii voștri să știe de ea și mai ales că țineți cont că albinele noastre au nevoie de noi, la fel de mult cum avem noi nevoie de ele.